Maratonul de Crăciun 2014: 3 km de magie şi cadouri (Foto + Video)

Deja al doilea an consecutiv, reţeaua sportivă de socializare Sporter.md intensifică dispoziţia de sărbătoare a locuitorilor capitalei şi desfăşoară o cursă de alergări de anvergură pe artera principală a Chişinăului. Evenimentul sportiv are şi un specific aparte, fiecare doritor de a participa la cursă trebuie să poarte un costum de carnaval. Cum anume trebuie să arate el? Aici fiecare îşi poate da frâu liber imaginaţiei.

Maratonul de Craciun este un analog a celebrei curse mondiale de Moș Crăciuni. Aici poate participa toată lumea, copiii si adultii, chiar copiii nou nascuti (cu condiția ca mama-tata ar rula scaunul cu rotile, desigur).

De astă dată, Maratonul de Crăciun, desfăşurat în cadrul Sporter Weekend, a fost şi mai spectaculos, şi mai amplu decât ediţia anterioară. Timp de trei ore Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău s-a transformat într-un orăşel de basm, iar bulevardul Ştefan cel Mare într-o stradă magică cu numeroase surprize.

Aici puteai întâlni elfi, zâne, fluturi, o familie de indieni, clovni şi chiar moartea ghinionistă Dji – protagonista filmelor în desen animat, create de studioul Simpals. Bineînţeles cei mai mulţi participanţi s-au deghizat în Moş Crăciun sau Santa Claus.

În total la cursă au participat aproximativ 400 de persoane!

De la ora 12:00 în PMAN a luat startul programul de divertisment cu concursuri şi cadouri. A ţinut un discurs inaugural Vitali Savciuc, reprezentantul Ministerului Tineretului şi Sportului, precum şi directorul general al companiei Simpals, Dmitrii Voloşin.

Clubul de fitness Alexia a desfăşurat un concurs interesant. Participanţii au fost invitaţi să ţină cât mai mult cu mâna întinsă o halteră (7 kg pentru bărbaţi şi 3 kg pentru femei). La prima vedere, s-ar părea că nu e nimic complicat. Cu toate acestea, cel mai bun rezultat la femei a fost timpul de 1 minut 48 secunde, iar la bărbaţi – 55 secunde. Câştigătorii au primit în dar certificate în sumă de 500 de lei, care puteau fi folosite pentru procurarea unui abonament la clubul de fitness Alexia.

O altă surpriză pentru participanţi a fost un adevărat labirint, construit de Federaţia de orientare sportivă a Moldovei, unde fiecare doritor îşi putea încerca puterile. Pentru aceasta fiecare primea un chip electronic special şi hărţi ale punctelor de control.

Precum se cuvine înaintea oricăror curse, a avut loc o încălzire incendiară, organizată de antrenorul clubului Alexia, Alexandru Cernomoreţ.

Şi iată că a venit timpul de a da startul cursei! Mulţimea viu colorată a pornit din Piaţa Marii Adunări Naţionale pe bulevardul Ştefan cel Mare spre strada Ismail. Alergătorii urmau să parcurgă aproape 3 km (până la str. Ismail şi înapoi). Dar itinerarul nu a fost simplu, ci unul plin de surprize şi magie.

La fiecare intersecţie pe toţi participanţii îi aşteptau cadouri motivante, pe care le distribuiau elfii – ajutorii lui Moş Crăciun.

Alergătorii au primit un balon vesel oferit de compania Eva Ballons, biscuiţi-omuleţ de zăpadă de la Andy’s Pizza, o invitaţie la clubul de fitness Alexia, un măr şi suc de la compania Orhei-Vit, un pachet de ceai Tess, o sticluţă de apă ОМ, dulciuri oferite de compania ABK, un calendar pentru anul 2015 unde sunt indicate toate evenimentele  Sporter Weekend, pop-corn de la compania Boiar şi focuri de artificii oferite de Interfoc-MS.

La linia de finiş fiecare a fost distins cu diplomă de participare, tipărită cu ajutorul maket.md şi o medalie-covrig.

După cursă, toţi au fost invitaţi să se încălzească cu ceai fierbinte Tess.

Evenimentul a fost condus de moderatoarea Irina Grecova (Iriska) şi de DJ Radoffski.

Sporter.md le mulţumeşte tuturor participanţilor pentru costumele pline de fantezie, pentru zâmbete şi bună dispoziţie! Ne bucurăm că sunteţi cu noi! Vă aşteptăm la Sporter Weekend-urile de anul viitor (aveţi calendarul).